Autoexcludere jocuri de noroc în România – ghid complet pentru jucători și familie

Pentru majoritatea situațiilor, autoexcluderea este o măsură voluntară: cererea trebuie făcută și semnată de persoana care joacă. Familia nu poate, în mod obișnuit, să „autoexcludă” pe cineva în locul lui, fără acordul lui, decât în situații juridice speciale (tutelă, lipsă de capacitate de exercițiu, decizii ale instanței).

Totuși, asta nu înseamnă că sunteți neputincioși ca familie. Din contră, sprijinul vostru poate fi decisiv.

Autoexcluderea – decizia este a jucătorului

În principiu:

• cererea de autoexcludere trebuie să vină de la jucător și să conțină datele lui de identificare;

• operatorul sau ONJN au nevoie de consimțământul clar al persoanei vizate;

• familia nu poate, de una singură, să blocheze definitiv accesul la jocuri, dacă persoana refuză orice formă de colaborare.

De aceea, primul pas este adesea o discuție sinceră, nu un formular.

Ce poate face concret familia

Chiar dacă nu puteți semna în locul lui, puteți:

• să observați și să îi oglindiți, cu calm, schimbările de comportament (datorii, minciuni, izolare, lipsa controlului);

• să propuneți autoexcluderea ca măsură de protecție, nu ca pedeapsă („hai să vedem cum ne putem proteja, nu cum să te învinovățim”);

• să ajutați la partea practică:

  • căutarea informațiilor oficiale despre autoexcludere;

  • completarea unei cereri sau a unui formular online, la cererea lui;

  • păstrarea copiilor și a confirmărilor primite;

• să încurajați nu doar autoexcluderea, ci și o evaluare de specialitate (psiholog, medic, clinică de tratament).

Mini-ghid pentru discuția cu persoana dragă

Câteva principii care ajută mai mult decât reproșurile:

• Alegeți un moment relativ liniștit, nu imediat după o pierdere mare sau un conflict.

• Folosiți formulări de tipul „eu simt / eu observ”, în loc de „tu ești / iar ai făcut”:

  • „Observ că jocurile îți afectează tot mai mult viața și sunt îngrijorat(ă)”

  • „Mi-e teamă pentru tine când văd câte datorii apar din cauza jocurilor.”

• Evitați etichetele („ești slab”, „ești iresponsabil”) și concentrați-vă pe comportamente și consecințe.

• Propuneți soluții concrete, nu doar critici:

  • „Dacă vrei, pot să te ajut să completezi o cerere de autoexcludere.”

  • „Putem căuta împreună un specialist sau o clinică unde să discuți anonim situația ta.”

• Stabiliți limite sănătoase:

  • să nu mai acoperiți la nesfârșit datoriile făcute pentru joc;

  • să nu mai împrumutați bani pentru „încă o șansă de recuperare”.

Scopul nu este să câștigați o ceartă, ci să deschideți o ușă spre schimbare.

Când autoexcluderea nu mai este suficientă și e nevoie de ajutor de specialitate

Pentru familie, sunt semne că problema a depășit nivelul la care ajunge doar autoexcluderea:

• datoriile cresc constant, în ciuda promisiunilor că „de mâine se oprește”;

• persoana minte frecvent, își ascunde activitatea și reacționează agresiv sau defensiv când este întrebată;

• apar probleme serioase la muncă, în cuplu, în relația cu copiii;

• persoana pare prinsă într-un cerc de rușine, vinovăție, promisiuni și recăderi;

• chiar și după perioade de pauză, jocurile reapar rapid și parcă mai intens decât înainte.

În astfel de situații, pentru familie este util să:

• caute informații despre tratamentul specializat al dependenței de jocuri de noroc;

• ia în calcul o discuție cu un medic sau psiholog cu experiență în adicții, chiar și inițial fără persoana dependentă;

• înțeleagă că nu este responsabilitatea exclusivă a familiei „să vindece” dependența, ci este nevoie de un plan structurat și, adesea, de o echipă de specialiști.

Autoexcluderea rămâne un instrument important, dar, pentru multe familii, ea este doar o parte din soluție. Restul înseamnă comunicare, limite sănătoase și, atunci când este necesar, tratament într-un cadru profesionist.